Zilele acestea s-au finalizat lucrările de reparație capitală a blocului alimentar al Gimnaziului nr.7 (str. Milești, 34), iar astăzi a avut loc deschiderea acestuia.
De menționat, că imobilul instituției respective a fost dat în exploatare în anul 1964 și timp de peste 50 ani nu s-au efectuat reparații capitale. Astfel, într-o stare critică se afla cantina gimnaziului.
Prin Dispoziția Primarului interimar general nr. 526-d din 29.07.2019 la sfârșitul lunii august pentru reparația capitală a cantinei gimnaziului au fost alocate 600,00 mii lei.
În perioada 04 septembrie – 17 octombrie s-au executat un șir de lucrări, precum ar fi:
- Reparația capitală a sălii de mese (reparația pardoselei, pereților, tavanelor);
- Reparația secțiilor de păstrare și prelucrare a produselor alimentare;
- Reparația sistemului de apeduct;
- Reparația rețelelor electrice;
- Reparația parțială a sistemului de ventilare;
- Construirea unor noi secții de păstrare a produselor alimentare;
- Schimbarea a 24 de ferestre și 3 uși;
- Dotarea cu 12 lavoare și 16 căzi a secțiilor cantinei.
Astfel, grație eforturilor depuse, sprijinului manifestat, elevii din această instituție vor beneficia de condiții sigure pentru o alimentație de calitate!















