Direcția Educație, Tineret și Sport Centru continuă acțiunile de îmbunătățire a condițiilor din instituțiile de educație timpurie aflate în subordine.
Astfel, în aceste zile, grădinițele din sector au recepționat un lot nou de veselă și ustensile destinate activităților de alimentație. Inventarul cuprinde fierbătoare, farfurii, căni, tacâmuri și alte articole necesare desfășurării în condiții corespunzătoare a procesului de alimentație.
Achiziția a fost realizată din resursele financiare alocate de Primăria municipiului Chișinău, având drept obiectiv consolidarea condițiilor de igienă și siguranță alimentară, precum și asigurarea unui mediu funcțional, conform cerințelor sanitaro-igienice în vigoare.
Dotarea bazei tehnico-materiale a instituțiilor de învățământ din sectorul Centru, va continua și în perioada următoare.




















