august
18
2026

Cabinet medical renovat în cadrul Grădiniței nr. 167 pentru copii hipoacuzici din sectorul Centru

Direcția Educație, Tineret și Sport Centru informează că, în cadrul Grădiniței nr. 167 pentru copii hipoacuzici din sectorul Centru, au fost realizate lucrări de renovare și modernizare a cabinetului medical, destinat acordării asistenței medicale gratuite preșcolarilor.

Lucrările au inclus refacerea suprafețelor interioare, schimbarea tâmplăriei și a pardoselii, renovarea pereților și tavanului, modernizarea sistemului termic și electric, precum și dotarea spațiului cu mobilier și echipamente necesare pentru desfășurarea activităților medicale. Alte lucrări de amenajare și îmbunătățire a sălii urmează să fie realizate.

În scopul asigurării unui mediu sigur și corespunzător pentru examinarea și monitorizarea stării de sănătate a copiilor, Primăria municipiului Chișinău a alocat resurse financiare pentru renovarea cabinetului medical.

Modernizarea acestui spațiu va contribui la desfășurarea în condiții mai bune a activităților de educație pentru sănătate, profilaxie, examinare și monitorizare a stării de sănătate a copiilor.