iulie
24
2025

În Grădinița nr. 8 a fost renovat capital acoperișul

Proiectul de investiții în infrastructura educațională preșcolară, finanțat din bugetul municipal, a vizat construcția unui nou acoperiș șarpant din țiglă metalică la una din cele mai mari Grădinițe din sectorul Centru.
Lucrările au inclus aplicarea unui strat de termoizolație cu soluție bituminoasă, înlocuirea carcasei lemnoase solide pentru acoperiș, precum și instalarea sistemelor moderne de scurgere și drenaj a apei pluviale. Acoperișul renovat oferă acum confort, durabilitate și o protecție sporită comunității din Grădinița nr. 8.
Primăria municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și Direcția Educație, Tineret și Sport Centru, va continua să investească în modernizarea instituțiilor de învățământ din sector, punând accent pe crearea unor condiții optime pentru educația timpurie și dezvoltarea armonioasă a copiilor.