Colectivul de cadre didactice, părinți și copii de la IET nr. 167 pentru copii cu deficiențe auditive și asociate cu practici incluzive aduce sincere mulțumiri organizatorilor festivității, care a avut loc la 03 decembrie la Casa de Cultură a ASRM cu prilejul Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități, grație implicării Dnei Strajesco Natalia, șef DETS s. Centru și Dnei Iulia Gîrlea, director CCC ”Floarea Soarelui”.
Discipolii instituției au evoluat pe scenă, fiind apoi susținuți cu dansuri și colinde de micuții de la instituțiile de educație timpurie nr. 6 și nr. 210, dirijate de directorii Alexa Lidia și Boian Raisa. Prin acest gest, Domniile lor au dat dovadă de omenie, spirit de caritate, sensibilitate față de persoanele mai triste ca noi. Ne exprimăm adânca recunoștință acestor instituții, care de ani buni acordă susținere și sprijin, oferindu-ne de fiecare dată ”de la inimă la inimă” cadouri, ajutoare și cel mai important, sentimentul coeziunii sociale și a solidarității.
Atmosfera binevoitoare, darurile de la Moș Crăciun au făcut ca acest eveniment să se transforme într-o sărbătoare de neuitat, cu zîmbetele și bucuria tuturor copiilor.

