martie
19
2024

Grădinița nr. 12 beneficiară în cadrul Programului municipal de reabilitare a pavilioanelor pentru copiii din IET din Chișinău

Executivul Primăriei Chișinău a lansat un amplu Program municipal de reabilitare a pavilioanelor pentru copiii din instituțiile de educație timpurie din Chișinău.
Proiectul a fost elaborat de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și are ca scop asigurarea unui mediu amenajat și dezvoltat pentru o sănătate mai bună și o bunăstare a copiilor orașului Chișinău, precum și de a revitaliza practica activităților pentru copii în aer liber, prin amenajarea pavilioanelor moderne pentru copiii din instituțiile de educație timpurie din capitală.
Totodată, proiectul include atât reabilitarea și modernizarea pavilioanelor existente pe teritoriile grădinițelor, cât și construcția pavilioanelor noi moderne și sigure reieșind din numărul de copii în instituție.
În context, actualmente la Grădinița nr. 12 din sectorul Centru sunt în plină desfășurare lucrările de reparație a două pavilioane. Se refac integral suprafețele, se toarnă fundație nouă și se instalează alt acoperiș.
Noile spații modern de pe teritoriul Grădiniței nr. 12 din sectorul Centru sunt menite să stimuleze învățarea în afara sălilor de grupă, precum şi realizarea unui mediu educaţional de tip outdoor în care preşcolarii au la dispoziţie în orice sezon, locuri unde pot desfăşura activităţi alături de educatorii lor, amenajate, protejate, adaptate necesităților, moderne şi interactive.

Menționăm că Primăria Chișinău prin Direcția Generală Educație Tineret și Sport în cadrul programului municipal de reabilitare a pavilioanelor pentru copiii din IET din Chișinău, doar în ultima perioadă a efectuat lucrări de reparație și construcție a peste peste 30 de pavilioane de pe teritoriile Grădinițelor nr. 7, 15, 23, 55, 59, 60, 125, 210, 227 din sectorul Centru.