octombrie
20
2023

Modernizarea Grădiniței nr. 92 din sectorul Centru

În acest an, instituția de educație timpurie nr. 92 a beneficiat de lucrări de reparație capitală a 2 grupe în cadrul unui proiect investițional implementat de Primăria municipiului Chișinău.
Proiectul a vizat renovarea deplină a încăperilor aferente grupelor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, reabilitarea pereților, podului și pardoselei, schimbarea rețelelor termice și de iluminat, achiziționarea mobilierului nou, dotarea sălilor cu resurse necesare procesului de învățare și amenajarea spațiilor de joacă.
Prin intermediul programelor municipale, investițiile în consolidarea, modernizarea, utilarea instituțiilor de învățământ din sectorul Centru ne permit să avem una din cele mai atractive oferte educaționale din oraș.