Șefa Direcției Educație, Tineret și Sport Centru, Rodica Spînu, a fost alături de comunitatea educațională a Grădiniței nr. 156 din sectorul Centru, cu prilejul unei manifestări cultural-artistice dedicate toamnei, tradițiilor și valorilor populare.
În această perioadă, instituțiile de învățământ din sectorul Centru organizează activități tematice care valorifică frumusețea anotimpului și bogăția patrimoniului cultural național.
Prin cântec, dans, poezie și momente artistice, copiii descoperă tradițiile și învață să prețuiască moștenirea culturală, contribuind la transmiterea acesteia din generație în generație.
DETS Centru apreciază implicarea cadrelor didactice și a întregii comunități educaționale în organizarea unor asemenea activități, care transformă educația timpurie într-un proces viu, creativ și apropiat de valorile neamului.









