octombrie
01
2026

Forumul Municipal al Educației Timpurii – ediția 2026

Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, consolidează direcția municipală de dezvoltare a educației timpurii

30 septembrie 2026, la Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, s-a desfășurat Forumul Municipal al Educației Timpurii – ediția 2026, cu genericul „Educație timpurie în mișcare: conectăm oameni, idei și valori”.

Evenimentul a reunit comunitatea educațională pentru un dialog dedicat evoluției educației timpurii din municipiul Chișinău, schimbului de experiență și identificării unor direcții concrete pentru dezvoltarea acestui segment esențial al sistemului educațional.

În cadrul forumului, șeful adjunct al DGETS, Andrei Pavaloi, a susținut un discurs public, subliniind că educația timpurie reprezintă una dintre bazele dezvoltării armonioase a copilului și, implicit, una dintre investițiile strategice în viitorul municipiului.

„Nu putem vorbi despre un sistem educațional puternic fără să vorbim despre educația timpurie. Aici se formează primele deprinderi, primele valori, primele relații și prima încredere a copilului în lumea din jur. De aceea, responsabilitatea noastră este să fim aproape de instituții, de cadrele didactice și de părinți și să transformăm necesitățile identificate în soluții concrete”, a menționat Andrei Pavaloi.

Un accent important al forumului a fost pus pe o comunitate educațională conectată, capabilă să împărtășească experiențe, să valorifice bunele practici și să răspundă adaptat nevoilor actuale ale copiilor și familiilor.

Pentru Primăria municipiului Chișinău și DGETS, dezvoltarea educației timpurii înseamnă nu doar investiții în infrastructură și condiții, ci și investiții în oameni, în competențele profesionale ale cadrelor didactice, în calitatea procesului educațional și în relația dintre instituție, familie și comunitate.

Forumul Municipal al Educației Timpurii 2026 reconfirmă necesitatea unei abordări în care experiența specialiștilor, vocea cadrelor didactice și nevoile reale ale copiilor să stea la baza deciziilor și acțiunilor municipale.

Educația timpurie este începutul drumului educațional. Iar calitatea acestui început contează pentru întregul parcurs al copilului.