septembrie
15
2026

Fațada clădirii a fost reabilitată la IET nr. 55 din sectorul Centru

La Instituția de Educație Timpurie nr. 55 din sectorul Centru, un edificiu cu o prezență arhitecturală distinctivă și o istorie aparte, Primăria municipiului Chișinău a finalizat lucrările de reabilitare a fațadei clădirii.

O atenție deosebită a fost acordată restaurării și conservării elementelor arhitecturale din lemn, care definesc imaginea edificiului, inclusiv a acoperișului și a amplului său pridvor, a elementelor de traforaj. Lucrările au urmărit păstrarea caracterului autentic al clădirii, prin îmbinarea valorificării patrimoniului arhitectural cu soluții moderne de reabilitare.

Prin aceste intervenții, Primăria Chișinău contribuie la conservarea identității arhitecturale a Capitalei, dar și la crearea unor condiții mai bune pentru copiii și cadrele didactice care își desfășoară activitatea în instituție.