august
18
2026

În această perioadă, la Grădinița nr. 174 din sectorul Centru sunt efectuate lucrări de renovare a unei porțiuni a acoperișului

Intervențiile de reabilitare, realizate cu utilizarea membranei bituminoase, beneficiază de sprijinul Primăriei municipiului Chișinău și au drept scop modernizarea edificiului, sporirea confortului și durabilității acestuia, precum și asigurarea unei protecții sporite pentru comunitatea instituției.

Primăria municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și Direcția Educație, Tineret și Sport Centru, va continua să investească în modernizarea instituțiilor de învățământ din sector, cu accent pe crearea unor condiții sigure și confortabile pentru educația timpurie și dezvoltarea armonioasă a copiilor.