septembrie
25
2023

Natura ne-a învățat să trăim curat

Natura ne-a învățat să trăim curat – sub această deviză a avut loc activitatea de salubrizare la grădinița nr. 174 din sectorul Centru.

Dacă o campanie de salubrizare are printre obiective sensibilizarea opiniei publice referitor la mediul înconjurător și formarea unei atitudini ecologice, atunci acțiunea care a avut loc la grădinița nr. 174 este exemplul cel mai potrivit de sensibilizare.

Copii mici, dar cu valori mari îndrumați de educatori au participat la o acțiune de salubrizare și amenajare a curții instituției de educație timpurie. Preșcolarii au realizat cu brio provocarea pusă în față.

Activitatea cu mesaj aparent simplu, reprezintă o importantă experiență în procesul de dezvoltare a copiilor prin care se urmărește:
– Formarea conduitei civice, a educației ecologice
– Crearea eticii muncii în rândul copiilor (copiii învață că nimic nu se obține ușor, doar prin muncă ai rezultate)
– Dobândirea abilităților de a realiza o sarcină
– Creșterea gradului de conștientizare a responsabilității
– Distribuirea rolurilor în echipă
– Atingerea scopului comun
– Familiarizarea cu particularitățile specifice ale anotimpului toamna
– Însușirea practică a naturii
– Diversificarea activităților din programul didactic

Încurajăm preluarea ștafetei la implicarea în Campania de salubrizare de toamnă lansată de Primăria municipiului Chișinău!