COMISIA NAŢIONALĂ EXTRAORDINARĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
Hotărâre nr. 20 din 10 iulie 2020
în temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, a Hotărîrii nr. 10 din 15 mai 2020 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, de declarare, la propunerea Directorului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, a stării de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, ca urmare a analizei situaţiei epidemiologice actuale, Comisia naţională extraordinară de sănătate publică,
HOTĂRĂŞTE:
- Se prelungeşte până la data de 31 iulie 2020 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgenţă în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a CNESP, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional.
- Autorităţile administraţiei publice centrale, autorităţile publice locale, toate persoanele juridice de drept public şi de drept privat înregistrate în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi toţi cetăţenii Republicii Moldova şi alte persoane fizice aflate pe teritoriul Republicii Moldova vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de control şi combatere a infecţiei COVID-19:
2.1. respectarea distanţei sociale între persoane de minim 1 (unu) metru, cu excepţia cazurilor când, prin prevederi speciale, se stabileşte respectarea unei distanţe mai mari între persoane sau în cazul regulilor de transportare a persoanelor în transportul public;
2.2. respectarea regulilor de igienă a mâinilor;
2.3. respectarea regulilor de igienă respiratorie;
2.4. respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabileşte regimul respectiv;
2.5. respectarea măsurilor impuse de autorităţi de către persoanele fizice şi juridice care se află în teritoriile sau instituţiile cu regim de carantină;
2.6. monitorizarea personală de flecare persoană fizică a stării de sănătate;
2.7. purtarea măştilor în transportul public, spaţiile comerciale şi spaţii publice
închise, în situaţia în care nu poate fi respectată distanţa socială/fizică. Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul.
- Conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice şi privat, instituţiilor sociomedicale şi instituţiilor de reabilitare/recuperare/balneo-sanatoriale vor asigura
următoarele măsuri de prevenire şi control a infecţiei COVID-19 :
3.1. realizarea strictă a managementului calităţii serviciilor prestate, inclusiv a măsurilor de control a infecţiei COVID-19 în conformitate cu actele normative în vigoare;
3.2. organizarea accesului fluidizat al vizitatorilor şi însoţitorilor în cadrul instituţiei/prestatorului;
3.3. efectuarea triajului şi monitorizarea zilnică la COVID-19 al pacientului/beneficiarului/însoţitorului;
3.4. organizarea şi efectuarea triajului zilnic al personalului angajat, la începutul turei de lucru;
3.5. asigurarea personalului angajat cu echipament de protecţie conform riscului de expunere;
3.6. monitorizarea utilizării corecte a echipamentului de protecţie;
3.7. asigurarea instituţiei cu produse dezinfectante, inclusiv pentru igiena mâinilor şi organizarea măsurilor de curăţare şi dezinfecţie;
3.8. organizarea instruirii personalului la locul de muncă privind măsurile de prevenire, control şi combatere a infecţiei cu COVID-19;
3.9. reevaluarea modului şi a volumului de activitate a personalului angajat, pentru facilitarea organizării lucrului de la distanţă (în baza evaluării condiţiilor de activitate a instituţiei/prestatorului, grupurilor de risc şi a condiţiilor familiale ale angajatului: comorbidităţi, vîrsta, copii minori, persoane la îngrijire etc.);
3.10. organizarea activităţii şi amenajării locului de muncă cu respectarea măsurilor de prevenire conform Anexei nr.2 la Hotărîrea nr. 17 din 23 iunie 2020 a CNESP.
- Persoanele fizice şi persoanele juridice, care efectuează activităţi de transport feroviar şi rutier de persoane în trafic local, municipal/raional/interraional, international cît şi activităţile conexe (gări auto/feroviare, staţii de testare auto,etc.,) vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire şi control a infecţiei COVID – 19:
4.1. asigurarea protecţiei personalului care efectuează transport rutier şi activităţi conexe, prin: (i) echipament de protecţie (măşti, mănuşi); (ii) dezinfectând (pentru mâini şi suprafeţe); (iii) triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru (termometria, starea sănătăţii);
4.2. ajustarea orarului de călătorie şi a numărului de unităţi de transport, după necesitate în orele de vârf;
4.3. automonitorizarea stării de sănătate a personalului pe parcursul zilei de muncă, cu informarea angajatorului;
4.4. limitarea numărului de persoane în transportul feroviar şi rutier în trafic raional şi interraional- proporţional numărului de scaune disponibile in mijlocul de transport, iar pentru transportul rutier în trafic local si municipal în limita a 60% din capacitatea de îmbarcare;
4.5. purtarea obligatorie a măştilor de protecţie pentru conducătorii auto, taxatori si pasageri, pe parcursul călătoriei;
4.6. respectarea măsurilor de curăţare, dezinfectare a suprafeţelor din gările feroviare, autogări şi mijloace de transport public la începutul orelor de lucru, dar şi după fiecare rută/cursă efectuată la staţia terminus;
4.7. verificarea de către operatorii de transport a temperaturii pasagerilor laîmbarcarea la cursele de transport rutier sau feroviar de persoane în trafic internaţional,care nu trebuie să depăşească 37° grade Celsius.
- Suplimentar prevederilor punctului 2, unităţile comerciale cu amănuntul vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri:
5.1. distanţa socială de minim 1 (unu) metru şi acces fluidizat în interior;
5.2. triajul zilnic la începutul turei de lucru a angajaţilor;
5.3. monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor pe durata programului de muncă;
5.4. asigurarea personalului cu echipamente de protecţie;
5.5. asigurarea cu dezinfectante pentru mâini la intrare;
5.6. accesul vizitatorilor cu măşti în spaţiu închis;
5.7. prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafeţelor, coşurilor, cărucioarelor etc. şi asigurarea regimului de curăţare umedă de minimum de 3 (trei) ori pe zi;
5.8. aerisirea frecventă a spaţiului, iar în caz de posibilitate – aerisirea permanentă.
- Se interzice până la data de 1 august 2020 părăsirea teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu.
- Se interzice până la data de 1 august 2020 intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor
cu următoarele excepţii:
7.1. membri de familie ai cetăţenilor RM;
7.2. persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi;
7.3. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent;
7.4. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
7.5. persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
7.6. persoane care călătoresc din motive de sănătate şi umanitare, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
7.7. lucrătorii transfontalieri;
7.8. conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren.
- Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de (paisprezece) zile în locurile determinate.
- Excepţie de la prevederile punctul 8, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă, nu sunt obligaţi să respecte regimul de autoizolare o perioada de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate, se stabileşte pentru următoarele categorii de persoane:
9.1. conducători auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfa şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
9.2. persoane care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
9.3. elevii/studenţii, înmatriculaţi în unităţile/instituţii 1 e de învăţământ de peste hotarele ţării noastre, care au de susţinut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învăţământ gimnazial/liceal/învăţământ superior;
9.4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document confirmativ;
9.5. lucrătorii transfrontalieri;
9.6. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
9.7. persoane în tranzit.
- Instituţiile medico-sanitare publice vor asigura acordarea asistenţei medicale tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiţiei de caz pentru COVID19, indifferent de statutul acestora în sistemul a sigurărilor obligatorii de asistenţă medical (asigurate/neasigurate).
- Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicţie în funcţie de situaţia epidemiologică. Respectarea distanţei sociale/fizice de 1 (unu) metru rămâne a fî obligatorie, indiferent de numărul de personae prezente în locurile publice.
- Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 (şaizeci şi trei) ani, în afara domiciliului şi în spaţiile publice fără necesitate stringentă, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicţie în funcţie de situaţia epidemiologică.
- Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea persoanelor pe terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, parcuri de distracţii şi zone de agrement, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicţie în funcţie de situaţia epidemiologică.
- Se restricţionează până la data de 1 august 2020 activitatea cluburilor de noapte ce se referă la activitatea discotecilor incluse în codul CAEM 56.30 şi a ringurilor de dans incluse în codul CAEM 93.29, indiferent de denumirea de firmă a unităţii comerciale (ca exemplu: disco-bar, club de noapte, lcaraoke, night-club, discotecă, club etc.).
- Se interzice pînă la data de 1 august 2020 organizarea ceremoniilor (nunţi, cumetrii, omagieri, mese de pomenire) în orice instituţie, indiferent de statut public sau privat, cu posibilitatea de prelungire a restricţiei menţionate, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional.
- Se interzic până la data de 1 august 2020 activităţile în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte.
- Se suspendă, până la data de 1 august 2020, procesul educaţional, cu excepţia procesului de admitere, în cadrul instituţiilor de învăţământ general, profesional şi universitar (pentru instituţiile publice şi private), cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicţie în funcţie de situaţia epidemiologică.
- Se prelungeşte până la 1 august 2020 sistarea activităţii taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicţie în funcţie de situaţia epidemiologică.
- Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică şi cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidenţă epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu). întrunirile nu pot fi organizate în adiacentul instituţiilor publice, de învăţământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecţie.
- Reluarea antrenamentelor/competiţiilor sportive desfăşurate în aer liber de către Federaţiile Sportive Naţionale, acreditate de către Ministerul Educaţiei Culturii şi Cercetării, cu număr limitat de spectatori, cu respectarea măsurilor de sănătate publică şi a instrucţiunilor aprobate de Ministerul Educaţiei Culturii şi Cercetării.
- Reluarea activităţilor sălilor de sport, bazine, săli de fîtness cu vestiare, baie, piscine, cu respectarea măsurilor de sănătate publică prevăzute în Anexa nr.2 din Hotărîrea 13 din 29 mai 2020 a CNESP.
- Reluarea etapizată începînd cu 16 iulie 2020 a activităţii Centrelor de reabilitare/recuperare, balneo-sanatoriale, Centrului Republican Experimental de Protezare Ortopedie şi Reabilitare (componenta de reabilitare) şi Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii (servicii de intervenţie timpurie şi reabilitare medicală în ambulatoriu). Activitatea Centrelor se va relua în baza deciziei Fondatorului reieşind din rezultatele autoevaluării capacităţilor de a asigura măsurile de protecţie, atît pentru beneficiari cît şi angajaţi, efectuate conform chestionarului aprobat de Ministerul Sănătăţii Muncii si Protecţiei Sociale.
- Regimul de carantină în localităţi se va stabili în baza Instrucţiunii privind instituirea regimului de carantină în localităţi, conform Anexei la Hotărîrea nr. 11 din 15 mai 2020 a CNESP.
- Se solicită autorităţilor din domeniul, ordinii publice şi securităţii naţionale, apărării naţionale să continue supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID-19.
- Se recomandă reprezentanţilor mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID-19.
- In dependenţă de evoluţia şi tendinţa situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19, măsurile restrictive vor fi revizuite.
- Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, vor asigura, revizuirea tuturor hotărîrilor/dispoziţiilor aprobate, aducându-le în concordanţă cu Hotărîrile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.
- Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi temei pentru tragere la răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor vinovate.
- Prezenta Hotărîre intră în vigoare din momentul emiterii şi se publică pe pagina oficială a Guvernului.
Preşedinte al Comisiei Ion CHICU
Prim-ministru
Vicepreşedinte al Comisiei, Viorica DUMBRĂVEANU
ministru al sănătăţii, muncii protecţiei sociale
Secretar al Comisiei Nicolae FURTUNĂ
https://gov.md/sites/default/files/hotarirea_cnesp_nr.20_10.07.2020.pdf
