Astăzi, 04.02.2020, se va desfășura ședința cu conducătorii instituțiilor de învățământ din subordine, subiectul abordat fiind ” Repartizarea bugetului pentru anul 2020 „. În cadrul ședinței vor fi discutate următoarele aspecte :
- Prezentarea bugetului aprobat pentru anul 2020 pentru fiecare instituție ;
- Repartizarea bugetului pe articole de cheltuieli ( remunerarea muncii angajaților conform statelor, energie electrică, energie termică, apă și canalizare, servicii de telecomuncații, servicii de reparații curente, asigurarea alimentației copiilor/elevilor din instituțiile de învățământ, etc.) ;
- Asigurarea transparenței instituțiilor de învățământ prin actualizarea paginilor web, dar respectând legea cu privire la informațiile cu caracter personal. În acest context se va pune accentul pe obligativitatea instituțiilor de învățământ general și extrașcolar de a afișa online, cât și pe panourile de la intrarea în instituții a :
- informației cu privire la bunurile procurate în 2019, inclusiv a bunurilor procurate cu ajutorul părinților ;
- informațiile despre cheltuielile efective pentru luna precedentă grupate pe categorii, în termen de până la 10.02.2020 ;
- informațiile cu privire la banii colectați din așa numitul fond părintesc cu destinația cheltuielilor exacte, care urmează să fie publice începând cu data de 15.02.2020.
Începând cu 15 februarie, orice instituție de învățământ care nu va amplasa informațiile cu privire la cheltuieli va fi sancționată.
